2.3.20


4.11.19

Predictable Constructs / Genu Berlo

"Eugen Berlo procesează constructe ale căror bază nu este intuiția propriu-zisă, el chiar o relegă pe aceasta într-un plan secund, în același timp fiind à l'affût, având temerea că această intuitie se poate suprapune acestui tip de “primitivism” impredictibil care îl caracterizează. Mai mult decât atât, acest “primitivism” este mental și nu tribal, găsindu-și expresia mai degrabă într-un fel de “artefacte conceptuale postmoderne” de tip land art (în cazul sculpturilor-instalații) și într-un fel de sincretism peste epoci și curente, îmbinând virtuțile unei picturi rupestre de tip Lascaux cu abilitatea expresionistă a unui Nolde sau Kirchner." (Marius Tănăsescu) "Proiectul Constructe Predictibile explorează relația curioasa dintre Minte si Sine. Constructele sunt dezvoltări naturale ale Sinelui, Mintea fiind mediumul de expresie. Simt că picturile, sculpturile și obiectele expuse sunt proiecții subiective ale minții, încarnarea credințelor, stărilor mentale, manierelor și obiceiurilor personale. Dar atenție, ele sunt ridicate la rang de artefacte și trofee castigate în jocurile sociale și vanatorile creative, devenind bază pentru dezvoltarea caracterului și a persoanei. Odată format, Mintea-Medium este accesată în forme recurente, generate de Constructele Predictibile. De exemplu, am găsit o structura foarte puternica “NQ” (non questioning) care conduce către Egoul Social real-iluzoriu. “BS” si “MS” sunt formatiuni puternice care limitează facultățile de simțire, gandire și coexistența pașnică. “SB” (shallow breathing) provine din respirația mostenita genetic și propriile impresii imaginare despre practici ascetice, ducand la diminuarea bucuriei și ingreunarea fluxului interior. Accesul la memoria de lungă durata si “VLTM” este înlocuit de necesitățile imediate ale vieții și inutilitate. Amnezia identitară “IA” conduce la o relaționare limitată și la admirația convenției sociale. “ET” limitează reacția imediată a amigdalei și astfel creează lipsa încrederii." (Genu Barlo)

4.10.19

Reforma Photo Days #2



REFORMA PHOTO DAYS 2
- festival de fotografie -

2 - 8 septembrie 2019

Always To Be Untitled 2
- expoziția centrală -

Participanți: Robert Boșcai, Anka Coller, Cătălina Flămînzeanu, Cosmin Gârleșteanu, Bogdan Gîrbovan, Cosmin Gogu, Andreea Goia, Alina Ion, Elisabeta Kindriș, Răzvan Leucea, Petra Maria, Mihnea Mihalache-Fiastru, Lucian Năstase, Jennifer Eva Pîrcălăbescu, Ștefan Simion, Gabi Stamate, Horațiu Șovăială, Mihaela Tulea

Curatori: Cătălin Burcea, Răzvan Ion, Roxana Lăpădat, Theodor Moise, Eugen Rădescu, Mihai Zgondoiu

REFORMA Photo Days (RPD) este un eveniment care aduce la un loc fotografi, lideri din tehnologie și creativi vizionari pentru a explora viitorul fotografiei și impactul acesteia asupra comunicării, artei și societății.
REFORMA Photo Days este un eveniment anual dedicat tuturor fotografilor – începători, amatori sau profesioniști – care au ocazia să își manifeste creativitatea și să fie descoperiți de public și instituții.
RFD conectează fotografii și promovează o comunitate creativă globală.

Manifestul Reforma: www.re-forma.ro
IG: ReformaCommunity
FB: https://www.facebook.com/events/310710159719895/

Partener principal:
Primăria Capitalei prin creart - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București

Parteneri:
Teatrul de Comedie, Atelier030202, Modul Cărturești, Galeria Galateca, Club Control, Grădina cu filme - Cinema & More, Teatrelli

Partener comunicare & PR:
Creative Evolution

Sponsor:
Jägermeister

16.7.19

Translucidity / Iva Ruse & Diana Seres



for english please scroll down

RO/
Translucidity
Iva Ruse & Diana Seres

29 iunie - 1 iulie 2019
ATELIER 030202 - spațiu de artă contemporană
(Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti)
fb event: https://bit.ly/2ZFXjXA
Vernisaj: 29 iunie 2019, între orele 19:00 - 21:00

"Translucidity" le aduce împreună pe Iva Ruse și Diana Seres cu două proiecte de licență ce prezintă femeia din perspective diferite, odată ca ființă vulnerabilă în fața audienței și odată ca o interpretare vizuală proprie, având ca punct de plecare un text literar.

Iva Ruse – “Korpos”
Imaginea femeii continuă să reflecte fanteziile și temerile care se nasc din ființa noastră umana ca și corpuri vulnerabile. Trupul nu este limitat de piele, asta dacă ne raportăm la piele ca fiind un recipient pentru sine, ci mai degrabă corpurile noastre se extind întotdeauna și se conectează cu alte corpuri, umane și non-umane, la practici, tehnici, tehnologii și obiecte care produc diferite tipuri de corpuri.
Scopul proiectului este acela de expunere fizică și spirituală, alături de depășirea proprilor limite și acceptarea nesiguranțelor dezvoltate, astfel autoportretul devine mediu de exprimare, fiind prezentat sub forma unei instalații fotografice.

Diana Seres - "Ekphrasis"
Reprezentarea este procesul psihic de cunoaștere care reproduce sub formă de imagini concrete obiecte absente pornind de la experiența perceptivă păstrată în memorie. În cazul proiectului prezent, reprezentarea constă în transpunerea a ceva existent, anume a textului literar "Levana and Our Ladies of Sorrow" de Thomas de Quincey, în imagini.
Figura feminină are astfel rolul de a contura propria-i viziune asupra textului și mai ales asupra acestor trei surori care sunt văzute drept suferințe ale inimii omului îmbrăcate însă cu atribute umane, printr-un proces ce cuprinde teorii ale conceptului de "frumos" și tot ceea ce ține de frumusețea vizuală.

Organizator: ATELIER 030202
Parteneri:Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt, UNArte
Parteneri media: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, Revista ARTA, Modernism.ro, ArtWall, Feeder.ro

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

ENG/
Translucidity
Iva Ruse & Diana Seres

June 29 - July 1, 2019
ATELIER 030202 - Contemporary Art Space
(Sala Nouă TC, 11, Sfânta Vineri Street, Bucharest)
Opening: June 29, 2019, from 19:00 to 21:00

"Translucidity" brings together Iva Ruse and Diana Seres bachelor's degree projects wich present the woman in two different ways, one as a vulnerable being and another as a visual interpretation, having a literary text as a starting point.


Iva Ruse – “Korpos”
The image of the woman continues to reflect the fantasies and fears that are born of our human being as vulnerable bodies. The body is not limited by the skin, that is if we refer to the skin as a container for ourselves, but rather our bodies always extend and connect to other humans and non-human bodies to practices, techniques, technologies and objects that produce different types of bodies.
The self becomes the main subject, the project goal being to overcome its own limits and to accept the developed uncertainties, along with physical and spiritual exposure, thus the self-portrait becomes the medium of expression, being presented as a photography installation.

Diana Seres - "Ekphrasis”

Representation is the psychic process of knowledge that reproduces in the form of concrete images absent objects from the perceptive experience stored in memory. In the case of the present project, the representation consists in the transposition of something existing, the literary text "Levana and Our Ladies of Sorrow" by Thomas de Quincey, into pictures.
The feminine figure has the role of shaping her own vision of the text and especially on these 3 sisters who are seen as sufferings of the human heart clothed with human attributes, through a process comprising theories of visual beauty.

Organizers: ATELIER 030202
Partners:Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt, UNArte
Media partners: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, Revista ARTA, Modernism.ro, ArtWall, Feeder.ro

20.5.19

Ieri nu s-a intamplat, 1989-2019



for english please scroll down

Ieri nu s-a întâmplat, 1989-2019
Artiști: Irina Botea, Adrien Porcu Deiana, David Raffini, Ștefan Sava
Curator: Madeleine Filippi

23 mai - 23 iunie 2019
ATELIER 030202 - spațiu de artă contemporană
(Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti)
blog: http://www.atelier030202.blogspot.ro
fb event: https://www.facebook.com/events/372158226729268/
Vernisaj: joi, 23 mai 2019, între orele 19.00 - 22.00

Asociația Prom’Art prezintă, în cadrul Sezonului România-Franța, expoziția de artă video Ieri nu s-a întâmplat, 1989-2019, curatoriată de Madeleine Filippi. Din 6 aprilie în 4 mai, aceasta va ocupa Centrul de artă Ange Leccia din orașul Oletta, în Corsica, pentru a fi prezentată apoi, între 23 mai și 23 iunie, la galeria Atelier 030202, în București.
Ieri nu s-a întâmplat, 1989-2019 ne invită să adoptăm perspective noi asupra traumelor trecutului. Prin scenografia cu accente intimiste și reflecția bazată pe studiul imaginii-document, expoziția atrage atenția asupra felului în care memoria este miza esențială a oricărui proces de reziliență. Astfel, lucrări emblematice de Irina Botea și Ștefan Sava se vor alătura celor imaginate anume pentru acest eveniment de artiștii Adrien Porcu Deiana și David Raffini.

"Regimul Ceaușescu a căzut ieri. Azi, la București, mulțimea dezlănțuită a invadat centrul orașului și a ocupat palatul prezidențial, devastându-l. Țipete, plânsete și sentimentul că momentul e ireal, acestea sunt imaginile primei revoluții televizate, pe care restul lumii le descoperă în decembrie 1989.
Expoziția Ieri nu s-a întâmplat, 1989-2019 a luat naștere în urma unei anecdote povestite de Jean-Claude Rogliano în volumul Visa pour un Miroir, în care relatează plecarea din Corsica a primelor convoaie umanitare franceze și întâlnirea cu poporul român. Bineînțeles, ambiția proiectului nu este de a face o relatare a acelei călătorii, ci mai degrabă de a ne concentra asupra unui moment din istorie și a deschide perspective noi asupra traumelor trecutului. Prin scenografia cu accente intimiste și reflecția bazată pe studiul imaginii-document, expoziția atrage atenția asupra felului în care memoria este miza esențială a practicii oricărui proces de reziliență.
Expoziția Ieri nu s-a întâmplat, 1989-2019 propune o explorare a hărții mentale colective a acestei perioade istorice, fiecare lucrare video luând forma unei reminiscențe din trecut, intrând în rezonanță cu celelalte, asemeni unor urme mnezice. Astfel, lucrări emblematice de Irina Botea și Ștefan Sava sunt puse alături de cele ale artiștilor Adrien Porcu Deiana și David Raffini, care au avut acces doar la arhivele vizuale ale acestei perioade din istoria României. Așa cum ne amintește Georges Didi-Huberman, filosof și istoric al artei, în teoria sa de interpretare a imaginilor, „Imaginile au putere. Mai rău: imaginile sunt putere.” De altfel, el explică mai departe măsura în care sunt necesare flexibilitatea, asocierea liberă a imaginilor prin similarități, comparații dar și prin jocul diferențelor. Această estetică a fragmentului constituie un adevărat fir roșu al expoziției. Spectatorul este invitat să se lase dus de valul unei coregrafii cathartice în care lucrările de artă capătă calitățile urmelor mnezice și subliniază cu delicatețe legăturile care se țes între diferitele evenimente și impactul lor asupra relației pe care o avem cu ceilalți și cu noi înșine. Această estetică a fragmentului propune o lectură diacronică, temporalități fracturate la interstițiul dintre continuitatea posibilă și renunțare. Așa cum o anunță titlul, evocând durata absentă dintre epitaf și nevoia de utopie, expoziția este ocazia de a aduce realitatea istorică în sfera actului poetic și de a sta mărturie după treizeci de ani de libertate." Madeleine Filippi

Sezonul Franța-România 2019 este organizat și implementat pentru Franța de: Institutul Francez cu sprijinul ministerului Europei și Afacerilor externe, ministerului Culturii, ministerului Economiei și Finanțelor, ministerului Educației naționale, ministerului Învățământului superior, Cercetării și Inovației, ministerului Tranziției ecologice și solidare, ministerului Sporturilor, Ambasadei Franței în România, întregii rețele a Institutelor Franceze din România și Alianțelor Franceze.
Comisari generali: Jean-Jacques Garnier și Andrei Țărnea.

Prom’Art este o asociație fondată în 2007 și un colectiv care se implică în explorarea și cercetarea diferitelor mijloace de expresie din câmpul contemporan al artelor, pentru a crea un teritoriu în care dialogul, experiențele și diversitatea sunt alăturate. Colectivul se declară deschis oricărei propuneri cu scopul de a contribui la dezbaterea publică și la promovarea artei contemporane. Prom’Art își propune să participe la difuzarea artelor vizuale și performative produse în Corsica, atât la nivel național cât și internațional. Prin intermediul textelor și evenimentelor publice, Prom’Art ia parte la o rețea deschisă de corespondențe și dezbateri pentru a observa, analiza și difuza practicile și formele care modelează mijloacele artistice și culturale ale insulei.

Galeria Atelier 030202 este o platformă de artă contemporană din București (RO) dedicată tinerilor artişti, curatori, istorici de artă și manageri culturali, interesaţi de experiment şi suflu nou în artele vizuale. Un proiect non-profit, inovator, viu, unde evenimentele artistice coexistă la propriu cu teatrul contemporan și intervenţiile de orice altă natură – muzică experimentală, performance, dans contemporan, proiecții video, instalaţii, artă urbană. Ideile proprii şi un program atent selectat au ajutat la consolidarea unei identități vizuale multiculturale consistente. Susținem atât expoziţiile personale, cât şi proiectele curatoriale de anvergură. Suntem deschişi la parteneriate cu artişti, curatori români şi străini, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii de profil. Numeroasele proiecte expuse până în prezent la Atelier 030202 au creat o identitate aparte dinamizând mediul educațional și cultural romanesc printr-un dialog direct și interactiv între creator și privitor. ATELIER 030202 a fost fondată în decembrie 2009, la 20 de ani de la căderea regimului comunist din România, de către artistul și curatorul Mihai Zgondoiu.

Organizator: ATELIER 030202
Parteneri:Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt, Prom'Art, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Ambasada României în Republica Franceză
Parteneri media: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, Revista ARTA, Modernism.ro, ArtWall, Feeder.ro
Sponsor: Rose Mary


//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////


Hier n'a pas eu lieu, 1989-2019
Artists: Irina Botea, Adrien Porcu Deiana, David Raffini, Ștefan Sava
Curator: Madeleine Filippi

May 23 - June 23, 2019
ATELIER 030202 - contemporary art space
(Sala Nouă TC, 11, Sfânta Vineri Street, Bucharest)
blog: http://www.atelier030202.blogspot.ro
fb event: https://www.facebook.com/events/372158226729268/
Opening: Thursday, May 23, 2019, from 19.00 to 22.00


As part of the France-Romania Cultural Season, Prom’Art presents Hier n’a pas eu lieu, 1989-2019, a video art exhibition curated by Madeleine Filippi. After the Ange Leccia Art Center in Oletta, Cosica, from May 23 to June 23, it will be displayed at the gallery Atelier 030202 in Bucharest, Romania,
Hier n’a pas eu lieu, 1989 – 2019 is an invitation to look at past trauma through a new lens. Emphasized by the intimate atmosphere of the design and based upon a reflection on the image-document, the exhibition focuses on memory as the main issue of any resilience process. Thus, emblematic works by Irina Botea and Stefan Sava will be on display alongside pieces specifically created for this event by artists Adrien Porcu Deiana and David Raffini.


Hier n’a pas , 1989 – 2019
"Yesterday, the Ceausescu regime fell. Today in Bucharest an ecstatic crowd spilled out into the city centre, occupying and plundering the presidential palace. People yelling, crying and an overall feeling of momentary unreality: these are the images of the first televised revolution, that the world discovered in December 1989.
Hier n’a pas eu lieu, 1989 – 2019 was born from an anecdote told by Jean-Claude Rogliano in his book Visa pour un Miroir, where he recounts how the first humanitarian missions left from Corsica to meet the Romanian people. Of course, it is not the goal of this exhibition to give a detailed account of that voyage, but rather to focus on this specific moment in history and open new perspectives to look at past trauma through a new lens. Emphasized by the intimate atmosphere of the design and based upon a reflection on the image-document, the exhibition focuses on memory as the main issue of any process of resilience.
Hier n’a pas eu lieu, 1989 – 2019 is an exploration of a collective mind map of that time in history, each artwork taking the form of a reminiscence and echoing into the others in a web of memory traces. Thus, representative works by Irina Botea and Stefan Sava will be on display alongside pieces by artists Adrien Porcu Deiana and David Raffini, who have only had access to the visual archives of this period in the history of Romania. As Georges Didi-Huberman, philosopher and historian of art, reminds us in his theory of the interpretation of images, “Images are powerful. Worse even: they are power.” He goes on to explain the need for flexibility and free association of images, comparing them and playing on their similarities and differences. This aesthetics of fragments is at the core of the exhibition. The viewer is invited to let go to this cathartic dance, where art pieces are just as many memory traces, delicately showing the threads that link different events and the impact they have on the relationship we have with others and with ourselves. This aesthetic of fragments offers a diachronic reading of fractured timelines, at the threshold between the possibility to keep going and giving up. As it appears from the title, in a reminder of this fragmented timeline, arching between the epitaph and the thirst for utopia, this exhibition is a chance to bring historical reality into the sphere of a poetic gesture and an occasion to stand witness to three decades of freedom." Madeleine Filippi

The France-Romania Season 2019 is organized and produced by, for France: the French Institute, supported by the Ministry of Europe and Foreign Affairs, the Ministry of Culture, the Ministry of Economy and Finance, the Ministry of National Education, the Ministry of Superior Education, Research and Innovation, the Ministry for the Ecological and Solidary Transition, the Ministry of Sports, the French Embassy in Romania, the entire network of French Institutes and of the French Alliances in Romania.

Created in 2007, Prom’Art is a non-profit organization and a collective engaged in the exploration and research of different means of expression in the contemporary field of art, aiming to aggregate a space for dialogue, experiences and diversity. The collective is open to all proposals aimed at contributing to the public debate and promotion of contemporary art. Prom’Art is also active in promoting local visual and performing arts produced in Corsica at a national and international level. Prom’Art is part of an open network of debate and questioning, using texts and cultural events to better observe, analyse and spread the practices and forms that are currently shaping the island’s artistic and cultural scene.

Atelier 030202 gallery is a contemporary art platform in Bucharest (RO) dedicated to young artists, curators, art historians and cultural managers, interested in experiment and freshness in the visual arts. A nonprofit, innovative, live event, where artistic events coexist with contemporary theater and interventions of any other nature - experimental music, performance, contemporary dance, video projections, installations, urban art. Their own ideas and a carefully selected program helped to consolidate a consistent multicultural visual identity. We support both personal exhibitions and extensive curatorial projects. We are open to partnerships with artists, Romanian and foreign curators, as well as other institutions and organizations. The many projects exhibited so far at Workshop 030202 have created a unique identity by dynamizing the Romanian educational and cultural environment through a direct and interactive dialogue between the creator and the viewer. ATELIER 030202 was founded in December 2009, 20 years after the fall of the communist regime in Romania, by the artist and curator Mihai Zgondoiu.

Organizer: ATELIER 030202
Partners:Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt, Prom'Art, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Ambasada României în Republica Franceză
Media partners: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, Revista ARTA, Modernism.ro, ArtWall, Feeder.ro
Sponsor: Rose Mary

2.5.19

E15 / Raluca Ilaria Demetrescu


for english please scroll down)

E 15
Raluca Ilaria Demetrescu

9 - 22 mai 2019
ATELIER 030202 - spațiu de artă contemporană
(Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti)
Vernisaj: joi, 9 mai 2019, între orele 19.00 - 22.00 


"E 15 este un loc consemnat pe o hartă
      
Strada Aleea Barajul Cucuteni 1, bloc 12, sc 1, etajul 9 (ceruri) apartament 1001 este adresa unui bloc, consemnat pe harta cerului unde și-a petrecut întreaga viață un cuplu: Lucia și Ioan, mătușa și unchiul meu.  Au trăit împreună toată viață și nu au avut copii.

 Am intrat în mica, magica lor lume și a trebuit să golesc apartamentul. Haine, mobilă cratițe, cărți, icoane pe sticlă, picturi, gravuri, fotografii, linguri din argint, pahare din cristal, platouri, cadouri, batiste, așternuturi cu dantelă sau fără, pantofi, șepci, haine, făină, zahăr, miere, haine, flori, un plic transparent, fotoliu de masaj, cuțite, tacâmuri, haine, miere, conserve, detergenți, parfumuri, cravate, două aspiratoare, haine, miere, cravate, batiste, borcane, oale, cravate, miere, batiste.

Batiste, batiste, batiste, cravate, miere, haine, batiste.

Discuția este despre banalitatea depresiei, a morții, a analizelor măruntului afect, stropitoarea emoțiilor, durerea despărțirii, mundan, stele și înscriere în constelații: Capricorn și Leu.

Poposim o clipă pe pământ, primim, fluturăm și oferim batiste la despărțiri. Bătrânii, în Suedia, încă folosesc batiste din cârpă. Non poluare, grijă față de planetă, floarea de crin este emblema monarhiei Franței și a apartamentului unde doi bătrâni îngrijeau florile de lys.

Batiste, miere, cravate, batistele lor
se-mpart la-nmormântari moșilor,
copiiilor, adulților și babelor,
dar mai ales preotului, dascălului
să-i fie pomană de suflet mortului.
Batiste, batiste, bă' hipsteri ce-aveți cu ele!
se dau la-nmormantare pe fond de manele
hip hop, baroc, toate acestea înscrise în stele.

Practica desenului cusut acompaniază parcursul meu artistic sub forma unui jurnal afectiv în care inserez
amintiri, elemente ale cotidianului, proiecte, simple detalii vizuale dar mai ales un galop de senzații, emoții  exprimate sub formă dicteului automat. Cât de automat sau de calculat, de intuitiv sau reflexiv nu mai contează pentru că totul e despre fuga de gânduri prin amintiri și conform școlii adleriene de psihologie adâncirea în abis din aproape în aproape. Fericitul Augustin spunea: "Este în noi ceva mai adânc decât noi înșine".
În arta contemporană, întotdeauna, artistul, printr-un statement, trebuie să justifice ceea ce își propune."
(Raluca Ilaria Demetrescu)

Organizator: ATELIER 030202
Parteneri:Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt
Parteneri media: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, ArtClue, Revista ARTA, Modernism.ro, Revista Zeppelin, ArtWall, Feeder.ro
Sponsor: Rose Mary



 /////////////////////////////////////////////////////////////////////////////


E 15
Raluca Ilaria Demetrescu


9 - 22 May 2019
ATELIER 030202 - Contemporary Art Space
(Sala Nouă TC, 11, Sfânta Vineri Street, Bucharest)
Opening: Thursday, May 9, 2019, from 19.00 to 22.00
    
"E 15 is a place written on a map

Street Allea Barajul Cucuteni 1, Bloc 12, sc. 1, et. 9, (skies) apartment 1001 is the address of a buiding sewed on the sky map and where a couple spent his entire life: Lucia and Ioan, my aunt and uncle. They lived together all their lives and had no children.
I, silently, slipped in  their little, magical world and I had to empty their apartment. Clothes, furniture pans, books, glass icons, paintings, engravings, photographs, silver spoons, crystal glasses, plates, gifts, handkerchiefs with or without lace or embroidery, shoes, caps, clothes, flour, sugar, honey, clothes , flowers, a transparent envelope, a massage chair, knives, cutlery, clothes, honey, cans, detergents, perfumes, ties, two vacuum cleaners, clothes, honey, ties, handkerchiefs, pots, pots, ties, honey, handkerchiefs.

Handkerchiefs, handkerchiefs, handkerchiefs, ties, honey, clothes, handkerchiefs.

It's all about the banality of the depression, of death, the small affect, the emotion's sprinkle, the separation's pain, mundane, stars and inscription in the constellations: Capricorn and Leo. We stand still for a moment on this Earth, we receive, we waved and we offer handkerchiefs at all separations. In Sweden, the elders still use cloth handkerchiefs. Non-pollution, care for the planet, the lily flower is the emblem of the French Monarchy and of the apartment where two elders cared for their lily flowers.

Handkerchiefs, honey, ties, their handkerchiefs
children, adults and babies, 
but especially to the priest, the teacher
to be merciful to the dead soul
Handkerchief, handkerchief, hipsters you have with them
I'm giving them a nanny on the background
hip hop, baroque, all written in the stars.

The practice of the sewn drawing accompanies my artistic journey, all in the shape of an emotional diary in which I insert memories, elements of the daily routine, projects, simple visual details, but especially a gallop of sensations, emotions expressed in the form of an automatic diction. How automated or calculated, intuitive or reflexive it doesn't matter because in the end it's all about thoughts runing through memories and according to the Adler psychology' school the deepening in the abyss from near to near. The blessed Augustine said, "It is within us something deeper than ourselves." In contemporary art, the artist, always through a statement, must justify what he proposes." (Raluca Ilaria Demetrescu)

Organizers: ATELIER 030202
Partners:Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt
Media partners: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, ArtClue, Revista ARTA, Modernism.ro, Revista Zeppelin, ArtWall, Feeder.ro
Sponsor: Rose Mary




dosArte. unfinished
Marfă vs Tam-Tam

Grupul MARFĂ, constituit din poeții Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu, dialoghează și rezonează literar și vizual cu grupul TAM-TAM, format din artiștii vizuali Alexandru Calcatinge, Ioan Grosu, Péter Madaras, Raul Oprea (Saddo), Radu Oreian, și Mihai Zgondoiu. 

curatori: Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu
7 mai 2019 între orele 19.00 - 22.00 lectură publică & prezentare proiect dosArte. unfinishedATELIER 030202 - spațiu de artă contemporană
(Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti)
http://www.atelier030202.blogspot.ro
fb event: https://www.facebook.com/events/383602672368599/


”Într-o societate tot mai amprentată de rețele literare și artistice prin care sunt promovate produse, opere și biografii în funcție de apartenența la o rețea, cercetările literare și vizuale devin tot mai mult obiect și subiect al intimității autorului. Procesul de creație al unui proiect care nu a intrat în malaxorul rețelei și al unui format public este pus în paginile dosArte într-o perspectivă diacronică: pe de o parte, relația proiectului cu un grup literar sau artistic, pe de altă parte, relația proiectului cu limitele formatului și ale receptării. Astfel, avem două perspective asupra proiectului literar și artistic: proiectul ca efect al unei cercetări literare sau artistice în desfășurare și proiectul ca act stilistic în sine. În cele două formule de exprimare, putem descoperi markeri empatici și markeri subiectivi prin care să putem înțelege întregul produsului, al operei sau al biografiei prin particularitățile unui proiect literar sau vizual.”, a prezentat Dan Mircea Cipariu conceptul curatorial al programului ”dosArte. unfinished”. Astfel, fiecare dintre acești creatori prezintă, în formatul de serie (100 de exemplare ștampilate și numerotate) al unui fanZIN, proiecte literare și artistice care nu au fost publicate sau expuse și care să fie o mărturie a unui proces de creație în desfășurare. ”dosArte. unfinished” va fi itinerat și prezentat, în curând, la Mediaș și Timișoara.


Grupul MARFĂ
În 1996, cinci autori – Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu – publicau, la editura ”Salut” (a maestrului George Mihăiță), o antologie colectivă intitulată “MARFĂ”Pentru ei era aproape un debut colectiv, care prefața inspirat cărţile de poezie pe care poeţii aveau să le publice de atunci. Într-un experiment unic, cei cinci s-au întâlnit după cincisprezece ani, în 2011, în paginile unui nou volum cu poezii inedite: „Marfă reîncărcată”, Editura Brumar (coperta: Mihai Zgondoiu, editor: Robert Șerban). Pentru a demonstra că poezia şi prietenia pot fi durabile, cei cinci continuă, după 23 de ani de ”Marfă”, și în acest nou proiect comun – ”dosArte”. Și, negreșit, nu se vor opri aici!

Grupul TAM-TAM
Pe 11 septembrie Alexandru Calcatinge, Sabin Filip, Ioan Grosu, Péter Madaras, Radu Oreian, Raul Oprea (Saddo), Sorin Pănăzan, Lucian Szekely, Mihai Zgondoiu - au expus pentru prima dată la Mediaș în Galeria “Casa Schuller” sub titulatura “Grupul TAM-TAM
(Tinerii Artiști din Mediaș). Expoziția a fost prezentată de curatoarea Liviana Dan, fiind un mare succes local ce a stimulat pozitiv cariera fiecarui membru în parte. Componența grupului s-a mai schimbat pe parcursul celor patru ani (2004-2007), timp în care a funcționat și “Asociația Tam-Tam” coordonată de artistul local - mecena Vasile Popescu.
În spiritul artei, prieteniei și al experimentului, șase artiștii din fostul grup "TAM-TAM” se reunesc după 15 ani în proiectul “dosArte. unfinished” pentru a prezenta publicului lucrări și schițe neterminate sau abandonate, dar care în urma lor au generat proiecte semnificative în portofoliul lor.prieteniei și al experimentului, șase artiștii din fostul grup "TAM-TAM” se reunesc după 15 ani în proiectul “dosArte. unfinished” pentru a prezenta publicului lucrări și schițe neterminate sau abandonate, dar care în urma lor au generat proiecte semnificative în portofoliul lor.prezenta publicului lucrări și schițe neterminate sau abandonate, dar care în
urma lor au generat proiecte semnificative în portofoliul lor.

Program cultural co-finanțat de AFCN
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Proiectul ”dosArte.unfinished” nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Organizatori: ATELIER 030202, Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt
Parteneri media: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, ArtClue, Revista ARTA, Modernism.ro, ArtWall, Feeder.ro
Sponsor: Rose Mary