18.11.10

Experiment în gravura mexicană contemporană

22 noiembrie - 22 decembrie 2010

ATELIER 030202, Str. Sfânta Vineri nr. 11 Bucureşti

Curator: Ciprian Ciuclea

26.10.10

Invidia / Irina Broboană





28 octombrie - 17 noiembrie 2010

ATELIER 030202, Str. Sfânta Vineri nr. 11 Bucureşti

Curator: Simona Vilău

cronică revista Cultura

cronică Observatorul Cultural


INVIDIA / Re-construcţie (sau o posibilă transformare metodică, dar reversibilă, a artistei Irina Broboană într-un şofer de TIR de vârstă medie)

Atunci când privitorul se află în faţa unor lucrări de artă cu subiecte „tari”, „incomode”, „agresive” etc., tinde fie să respingă imaginile, fie să le supună prejudecăţii, fie să le încadreze într-o categorie specială – „sub lupa obiectivităţii”, de unde pot fi mai uşor de controlat.

Irina Broboană propune o serie de imagini picturale ce sunt rezultatul unui traseu conceptual invers – de la un performance teatral, solitar, realizat în faţa oglinzii şi/sau a camerei la imaginea picturală statică. Liantul dintre evenimentul temporar, pasager, defăşurat în faţa oglinzii şi imaginile picturale ulterioare, post-evenimenţiale este reprezentat de seria de fotografii-document realizate în timpul „spectacolului”. În acest sens, picturile repetă aproape mimetic cadrele fotografice.

Imaginile propuse sunt instantanee fragmentate, incomplete, ce îi permit privitorului să adauge piese în puzzle, să recompună (re-construiască) povestea sau să adauge noi dimensiuni synopsis-ului lacanian pe care ni-l prezintă, triumfătoare, artista. Fie că îşi smulge cu sadism „roadele” frumuseţii, fie că îşi suprapune organic, în cheie absurdă „obiectul” adorat şi, implicit, furat Celuilalt, atmosfera generală este una de relaxare şi firesc, aspect ce atenuează considerabil amprenta tragică şi misterioasă.

Aşezarea intenţionată a corpului sub lumina rece, necruţătoare, de aparatură medicală şi dezvăluirea metodică a tuturor detaliilor accentuează procesul mecanic de transformare a femeii în bărbat sau, în cheie livrescă, a artistei Irina Broboană într-un şofer de TIR de vârstă medie.

De ce şofer de TIR? Pentru că la întrebarea mea – În cine voiai să te transformi?, răspunsul a fost – într-un şofer de TIR.

Text de Simona Vilău, curator


Parteneri: Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO Adolescenţii, Euro Culturart

Cu sprijinul: Colina Motors

Parteneri media: RRC, Cultura, ArtClue, Modernism.ro, Zile şi Nopţi,

Agentiadecarte.ro, veiozaarte.ro, cronicadevineri.blogspot.com

26.9.10

Însemne printre nori şi urme / Laurian Popa & Moldovan Cosmin Florin


30 septembrie-20 octombrie
ATELIER 030202, Str. Sfânta Vineri nr. 11 Bucureşti

interviu "Cronica de vineri"

articol "Caţavencu"

„Pictorul Laurian Popa şi sculptorul Cosmin Moldovan produc, într-o candoare deplină (şi e de suspectat această ingenuitate), o estetică integrativă a obiectului. Altfel spus, ei vor obiect artistic, nu procesualitate; vor soliditate, nu acţiune; vor densitate şi autonomie, nu „situaţie” sau „întâmplare”. În fond, nimic nefiresc în asta: modernitatea estetică hrăneşte în continuare atât răsfirarea, cât şi coagularea obiectului artistic, atât dezagregarea artei în lucruri şi relaţii, cât şi strângerea şi condensarea ei în faţa şi, pe undeva, împotriva lumii şi a „reţelei”.

Numai că, profund relaţională, arta contemporană pare adesea - şi chiar vrea - să uite de obiect. Ce o defineşte este, mai mult decât orice, relaţia cu contextul. Arta e astăzi „o stare de întâlnire”, „un fascicul de raporturi cu lumea”, „un liant prin care atomii de întâlnire ajung să constituie o lume” (Nicolas Bourriaud). Se bizuie mai ales pe interacţiune, interuman, intersubiectivitate. Ce nu s-ar putea spune că o defineşte este, mai mult decât orice, relaţia cu obiectul. Clar dezintegrativă, ea e o artă dispersată, imposibil de sedimentat într-o pepinieră ermetică, autonomă, închisă şi exclusivă.

Tocmai de aceea, pariul pe obiect al acestor doi artişti reclamă un drum înapoi. Laurian Popa şi Cosmin Moldovan reintegrează lucrarea, obiectul „de artă”, ca pe o sursă de experienţă estetică focalizată. În termenii lui McLuhan, producţia lor e hot medium, o artă concentrată şi compactă. Laurian Popa aruncă graffiti într-un amestec sintetic, cum îl descrie el, de tehnici şi referinţe picturale, în timp ce Cosmin Moldovan înoată într-o intermedialitate care-i scoate sculpturile din simpla apartenenţă spaţială. Alăturarea celor doi nu „răceşte” însă formula, expunerea lor împreună (ceea ce e un obicei) rămânând „fierbinte”, densă, high-definied. Obiectul e acolo cel care impune jocul: e acaparator şi exclusiv. „Fierbinţi”, pictura şi sculptura menţin receptarea între fruntariile expoziţiei, între pereţii galeriei, în lumea închisă a vizualului, a contemplării, a „artisticului”. (În sensul lui McLuhan) hot.”

Adriana Oprea, critic de artă

Organizator: ATELIER 030202

Parteneri: Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO Adolescenţii, Euro Culturart

Cu sprijinul: Colina Motors

Parteneri media: RRC, Cultura, Art Clue, Modernism.ro, Zile şi Nopţi,

Agentiadecarte.ro, veiozaarte.ro, cronicadevineri.blogspot.com

14.9.10

Rinoceri pe Calea Melcilor / Cristian Răduţă


16-28 septembrie 2010

ATELIER 030202, Str. Sfânta Vineri nr. 11 Bucureşti

www.atelier030202.blogspot.com

Curatoar: Dan Mircea Cipariu

articol Revista Cultura

video vernisaj


“Un puternic son indentitar lucrează în opera lui Cristian Răduţă. Ciclul său dedicat morfologiei rinocerului emană o stilistică a Forţei până când aceasta devine o formulă simbolică a perisabilităţii şi fragilităţii umane. Puterea magică a rinocerului, de cele mai multe ori văzută că fiind una malefică, vine din mitul că, în contact cu orice fel de otravă, cornul rinocerului îşi shimbă culoarea. Acest corn pare că are fiziologia unui ficat de estet: dă energie şi forţă şi semnalează culorile otrăvurilor ce ne înconjoară. Cristian Răduţă e conştient de formidabilul teren de interpretare oferit de liniile unui rinocer. Sculpturile lui exersează, în forme miniaturale sau monumentale, o trecere de la corp spre transcendenţă, într-o unitate organică, în care există şi conflict interior, şi construcţie vizuală cu program. Să ne închipuim cu ochii minţii cum din materialele sale cele mai eterogene, lemn, plastic, porţelan, teracotă, răşină, se întrupează rinoceri în forme austere sau ludice, rinoceri singurateci ori aşteptând sfârşitul în cercuri iniţiatice ori grupuri informe. Rinoceri care ne pot vorbi la sfat de seară despre formele egoului şi ale contradicţiilor născute din dorinţa de a domina. Rinoceri pe pânza subţire şi friabilă a existenţei!

Ceea ce ne propune Cristian Răduţă cu această nouă lucrare monumentală, căreia i-am dat numele de „Rinocer pe Calea Melcilor”, nu întâmplător prezentată în Sala Nouă a Teatrului de Comedie din Bucureşti de ATELIER 030202, este o nouă survolare a temei rinocerului, vedere din înalt şi într-o formulă la interesecţia proteică dintre tridimensional şi instalaţie. Temă care nu îşi epuizează cu această etapă de creaţie tonurile şi nuanţele, dar care e dispusă unei profunde anamneze. Pare că un creator omniscient şi-a pus talpa pe propria sa lucrare, oferindu-ne, astfel, detaliile pline de tensiune ale felului în care plăsmuirea unei creaţii trăieşte dependentă de hazard şi auspiciile zeilor. Un rinocer oprit din cinetica sa existenţială de o Talpă a Înaltului. Mişcarea sa pe milioanele de melci albi pare trecerea sfâşietoare a unei stele negre de lemn prin Calea Lactee. Talpa Înaltului dezintegrează tot ceea ce, până la urmă, fatalmente!, e supus dezintegrării şi petrecerii prin cosmos. Pe milioanele de melci albi, simbol al spiralei regeneratoare a universului, creaţia suferă un accident transcedent ce ne oferă noi dimensiuni despre relaţia singurătăţii rinocerului din noi cu Celălalt, chiar cu un Celălalt constituit dintr-o lume vegetală de melci albi. Din energia motrice a rinocerului, Talpa Înaltului a lăsat două profiluri de lemn faţă către faţă. E o crupă de început şi de sfârşit a creaţie. O crupă din profiluri resemnate şi necuvântătoare precum dispunerea părţii feminine şi masculine din creier. Sunt profiluri negre pe o maree de melci albi. O simbioză poetică a Sfârşitului!

Într-un spaţiu de expunere ce mizează pe teatralitate şi pe raporturile subtile dintre opera de artă şi public, Cristian Răduţă oferă un spectacol laborios şi efervescent al gândirii. El a creat din melcii săi albi un cadru, mai bine-zis un passpartout cu proiecţie cosmică, pe care a lucrat Talpa Înaltului. Rinocerul e încadrat de aceşti melci albi pe care calcă şi, paradoxal, drama e a elementului vizual central pentru că în el vedem cu acuitate povestea exemplară a căderii. Cu această încadrare, Cristian Răduţă ne pune în faţa unor noi întrebări despre melcii şi rinocerii din noi înşine şi dintr-o societate fără prea multe nevoi de Înalt. Negreşit, „Rinocer pe Calea Melcilor” e o lucrare ce ar trebui văzută de toţi cei care sunt vremelnic „mai-marii zilei”!

Proiectul artistului Cristian Răduţă, “Rinocer pe Calea Melcilor” este primul eveniment din stagiunea de toamnă a spaţiului de artă contemporană ATELIER 030202, spaţiu aflat în Sala Nouă a Teatrului de Comedie din str. Sfânta Vineri nr. 11 Bucureşti. Expoziţia va fi deschisă în perioada 16 – 28 septembrie 2010.


Organizator: ATELIER 030202

Parteneri: Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO Adolescenţii, Euro Culturart

Cu sprijinul: Colina Motors

Parteneri media: RRC, Cultura, Art Clue, Modernism.ro, Zile şi Nopţi, Agentiadecarte.ro, veiozaarte.ro, cronicadevineri.blogspot.com

9.6.10

Coşmaruri Contemporane


11 iunie -11 iulie 2010

Galeria Atelier 030202 – Spaţiu de artă contemporană, Str. Sfânta Vineri nr. 11 Curatoare: Olivia Niţiş

dialog Olivia Niţiş VS "Cronica de vineri"

articol revista Cultura


Coşmaruri Contemporane este un proiect despre filtrarea interioară a coşmarului personal, dar mai ales despre identificarea sistemelor care stau la baza coşmarului contemporan. Totodată, Coşmaruri Contemporane urmăreşte o scanare a atitudinilor şi perspectivelor pe care tinerii artişti români le au în faţa ideii de coşmar cu o identitate socio-politică asumată, şi a felului în care arta reuşeşte să rămână o alternativă la incapacitatea de a combate politicile puterii.

Expoziţia cuprinde şi o instalaţie audio cu texte semnate de scriitori/teoreticieni care au o reacţie critică asumată asupra realitaţii contemporane. Scrisul este un exerciţiu necesar astăzi, cu atât mai mult cu cât în Romania lipseşte o critică sănătoasă în toate domeniile culturii, un discurs incisiv argumentat şi nonconformist care să depăşească pasivitatea, formalismul şi masturbarea intelectuală caracteristică poziţiilor pe care le au autorii care îşi exprimă opiniile într-un climat situat între aplauze siropoase şi atacuri la persoană.

Artişti: Mădălina Lazăr, Mihai Zgondoiu, Ciprian Paleologu, Simona Dobrescu, Ugron Reka, Francisc Chiuariu, Bogdan Mateiaş, Romana Cucu, Alexandru Rădvan, Radu Buriac, Dan Pierşinaru, Andrei Ciubotaru.

Autori: Ioana Bâldea, Dan Mircea Cipariu, Liliana Barborică, Adriana Oprea, Robert Şerban

Parteneri: Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO Adolescentii, Asociatia Experimental Project, Euro CulturART

Sponsori: Ford Colina Motors, Cramele Oprisor

Parteneri media: Cultura, Radio România Cultural, Altitudini, Zile şi Nopţi, Veiozaarte, ArtClue, Agentiadecarte.ro, Vernisaje, Modernism.ro, Cronicadevineri

Eveniment in cadrul: Noaptea Alba a Galeriilor


16.5.10

Portret de familie. Mad Pets & Englishmen / Mihail Cosuletu




25 mai - 9 iunie 2010
Galeria Atelier 030202, Str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti
Curator: Simona Vilau


Proiectul a fost conceput cu doi ani in urma si prezinta cele mai recente lucrari ale artistului. Apetenta pentru pictura nu l-a parasit nicio clipa pe autor, chiar daca tentatia tehnologiei si a conceptualizarii este mare in mediul in care se afla. Dimpotriva, observam o pasiune constanta pentru materie, pentru tehnica si pentru seriozitatea regizorala cu care isi defineste, plastic, personajele si decorurile.

“Am fost bantuit ani de-a randul de ideea si de dorinta de a face ceva important. Important pentru mine, important pentru cei din jur etc. Am cautat foarte mult timp un subiect capabil sa genereze aproape de unul singur o opera majora. In momentul in care am renuntat la aceasta abordare artificiala, am dobandit o liniste care m-a facut capabil de luciditatea necesara unei picturi, daca nu majore, cel puţin veridice. (…)
Am renuntat la toate preocuparile tematice anterioare si la binecunoscutele etichete distribuite echitabil intregului mediu artistic romanesc. Trebuia sa raman doar cu ce aveam de spus. Rezultatul nu este neaparat placut, frumos sau satisfacator din punct de vedere intelectual pentru ca nu asta trebuie sa fie. Nu este ceva usor digerabil, pentru ca in spatele picturii se afla niste factori determinanti deloc placuti. Toata aceasta serie de picturi pleaca de la un sentiment pregnant de nemultumire.” (Mihail Cosuletu – fragmente din dialogul purtat cu Simona Vilau, curatoarea expozitiei)". Interviul integral il puteti citi aici.

Unul dintre citatele preferate ale lui Mihail Cosuletu este din Sigmar Polke si suna cam asa ‘We cannot rely on it that good painting will be made one day. We have to take the matter in hand ourselves’ (Nu ne putem baza pe faptul ca pictura de calitate se va face intr-o zi. Trebuie sa ne ocupam de asta noi insine).
Această butada cu rol mantric are rol de autostimulare.
Chiar daca nu este un exploziv si un expansiv, se gandeste incontinuu la preocuparile sale artistice. Ii plac lucrurile mari si vrea sa faca lucruri mari. Cand vrei sa faci lucruri mari, viata nu este deloc usoara. Cand vrei sa faci lucruri mari, restrangi aproape pana la zero scala de compromisuri. Tot atunci, drumul se ingusteaza si devine anevoios. La un moment dat te trezesti aproape singur si cu un bagaj inutil de balast acumulat in timp. Se petrece o criza interioara si o iei de la un fel de zero.

Expozitia Portret de familie. Mad Pets & Englishmen este un traseu inceput de Mihail Cosuletu după momentul zero al crizei. Citandu-l, se prea poate ca rezultatul sa nu fie unul prea teatral sau prea pretios, ci doar discursul foarte convingator al unui om cu valori liberale si cu principii, pare-se, sanatoase.” (Simona Vilau - curatoarea expozitiei)

Parteneri în proiect:
Asociatia EuroCulturArt, Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO Adolescentii

Parteneri media:
Revista Cultura, Modernism.ro, Radio Romania Cultural, Veioza Arte, Agentia de carte, ArtClue, aLtitudini, Zile si Nopti, Cronica de Vineri.

28.4.10

RETELE / Francisc Chiuariu



Vezi aici video veiozaarte.ro
articol revista Cultura 1
articol revista Cultura 2
Vernisaj fără discursuri: REŢELE de Francisc Chiuariu

Joi, 29 aprilie 2010, ora 19.00, artistul vizual Francisc Chiuariu prezintă la ATELIER 030202 (Sala Nouă a Teatrului de Comedie din Bucureşti, strada Sfânta Vineri nr. 11) 12 noi lucrări de mari dimensiuni sub genericul REŢELE. Curatorul acestui eveniment este Dan Mircea Cipariu care a propus un vernisaj fără discursuri, doar cu ritmuri soul-funk -jazz-dub. Expoziţia REŢELE va putea fi, astfel, vernisată de mixajele a doi DJ - Deeproots & Us.
Expoziţia e deschisă până pe 16 mai 2010 şi poate fi vizitată zilnic între orele 10.00 şi 16.00.

"...Asumarea unor teme şi a unor imagini ce ţin de istoria artelor vizuale nu e făcută doar ca o demonstraţie la prima mână a meşteşugului, ci ca un element de susţinere a unor discursuri complementare. Un discurs al forţei de expresie a construcţiei din şi prin culoare, a tuşei care revigorează elementul vizual canonic, faţă cu discursul creat din liniile minimaliste ale unor desene în cheie ludică sau de şotron intertextual-vizual. Citirea Reţelelor se face punând mereu în lectură două sintaxe: (re)construcţia canonică prin jocul secund al unor desene ingenue, eliberate de ideologii şi mode. Aceste discursuri vizuale, cu o precizie asupra detaliului şi cu o mare libertate a desenului, sunt răspunsurile personale ale lui Francisc Chiuariu de eliberare de Reţea..." Dan Mircea Cipariu


Organizatori:Teatrul de Comedie, Atelier 030202, Clubul UNESCO-Adolescenţii, Euro CulturArt
Parteneri media: www.agentiadecarte.ro, www.modernism.ro, www.revistacultura.ro, www.veiozaarte.ro, www.zilesinopti.ro, aLtitudini,
Sponsor: Colina Motors