interviu cu conf. univ. dr. Cosmin Paulescu
5 iulie – 5 august 2011
Curator: Cosmin Paulescu COZO
Coordonator Atelier 030202: Mihai Zgondoiu
Vernisaj: marți 5 iulie 2011, ora 19.00, ATELIER 030202
Expoziția „Punct” aduce în fața publicului o selecție din lucrările de licență ale absolvenților departamentului de Artă Murală din cadrul Facultății de Arte Decorative și Design a Universității Naționale de Arte București (Bogdan Ciobanu, Daniela Dugheana, Alexandru Huzum, Oana Istrate, Claudiu Moldovan, Raluca Mihai, Ioana Stanescu, Anca Sindila, Mirela Ungureanu, Lavinia Vieru), coordonați de Conf. Univ.Dr. Cosmin Paulescu.
Structura expoziției are două direcții distincte. Prima direcție se caracterizează prin executarea unor lucrări cu tematică liberă în funcție de afinitățile tehnice dobândite de fiecare absolvent în parte pe parcursul anilor de studiu. A doua direcție reflectă preocuparea realizării unor proiecte virtuale de artă în spațiul public, alegându-se două posibile locații, respectiv Piața Presei Libere și Piața Alba Iulia, ambele în București.
Pornind de la necesitatea reevaluării artei de for public recentă unde caracterul comemorativ este dominant, absolvenții departamentului de Artă Murală oferă prin proiectele propuse, noi și inedite soluții de abordare a spațiului public urban contemporan.
Organizator: ATELIER 030202, UNArte
Parteneri:Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO-Adolescenţii, Asociaţia Euro CulturArt
Parteneri media: RRC, Time Out, Cultura, aLtitudini, Art Clue, Modernism.ro, Zile şi Nopţi, Agentiadecarte.ro, veiozaarte.ro, cronicadevineri.blogspot.com