jAN Eugen
7 - 25 octombrie 2011
Curatoare: Olivia Niţiş
Coordonator Atelier 030202: Mihai Zgondoiu
Vernisaj: vineri, 7 octombrie 2011, ora 19.00, ATELIER 030202 (Sala Nouă TC),
str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti / www.atelier030202.blogspot.com
Relocarea propusă de jAN Eugen are de-a face cu identitatea şi politica de locuire. Orice formă de civilizaţie îşi dă măsura nivelului său prin relaţia cu spaţiul locuit şi locuibil, iar o naţiune poate fi identificată prin formulele arhitecturale dictate de contextul socio-politic. În România comunistă regimul politic a mizat pe o uniformizare arhitecturală, distrugând, sau, în cel mai bun caz ascunzând prezenţele acelor clădiri boiereşti gândite de arhitecţi şcoliţi la Viena, Paris sau Berlin, şi construite înainte de 1947, propunând construcţii masive de beton cu un confort meschin care să înghită milioanele de cetăţeni, priviţi şi ei prin aceeaşi lupă a uniformizării egalitariste. Industrializarea de masă a adus cu sine şi construirea unor numeroase clădiri industriale în direcţia creării locurilor de muncă pentru întregul sector de populaţie urbană şi rurală. Odată cu căderea Cortinei de Fier, Europa de Est şi implicit România intră într-un alert proces de construcţie (şi mai puţin de reconstrucţie) sub imperiul occidentalizării şi al globalizării, accentuând principiile consumului de masă. Cele mai multe clădiri ridicate după 1989 în România sunt clădiri de birouri sau mall-uri, iar aceste investiţii au mers în paralel cu un abandon extrem de ridicat al spaţiilor industriale, care au funcţionat în timpul regimului ceauşist. Situaţia extrem de gravă a acestor spaţii abandonate nu poate fi rezolvată într-un sistem politic şi economic bazat pe corupţie şi consum, pe profit fără sau cu minimă investiţie, fără conceperea unor proiecte viabile care să poată reintegra aceste spaţii într-un circuit firesc al locuirii.
Proiectul lui jAN Eugen ridică o problemă esenţială, aceea a folosirii maxime a unui spaţiu urmată de ignoranţa şi abandonul său, pe fondul intereselor economice. Totodată, acest proiect ridică şi problema asumării trecutului istoric şi semnalarea necesităţii unei reforme la nivelul politicilor de locuire. Acestea sunt în mod firesc legate de politicile sociale, economice şi culturale, implicând aspecte ce ţin de calitatea vieţii, şomaj, degradarea mediului, valorificarea şi conservarea patrimoniului, dezvoltare urbană, eficienţă turistică şamd. Clădirea Fast Eco, fosta IAUC (Institutul de Aparatură şi Utilaje pentru Cercetare) a fost dată în folosinţă în 1979, fiind considerată “o spactaculoasă realizare arhitectonică”. După 1989 a devenit proprietate privată, spaţiile fiind date spre închiriere, fără reparaţii şi profitându-se la maximum prin casarea aparaturii si utilajelor interne. În prezent, clădirea este părăsită într-un procent de 60%. Istoriei acestui loc i se mai pot adăuga atâtea altele, pentru că acest areal autohton este împânzit de clădiri gârbove, ştirbe, erodate de timp, care au fost cândva ca nişte tinere seducătoare, dar seduse în acelaşi timp, şi evident, abandonate, în cel mai clasic stil patriarhal.
Olivia Niţiş
jAN Eugen suggests a relocation that has to do with identity and housing policy. Any form of civilization can be measured by the relationship with the living space and a nation can be identified by architectural formulas dictated by the socio-political context. In the communist Romania, the political regime relied on architectural uniformity, destroying, or, at best hiding presences of those buildings designed by architects educated in Vienna, Paris or Berlin, and built before 1947, offering massive concrete buildings with a mean comfort to swallow millions of people, seen through the same lens of egalitarian uniformity. Mass industrialization brought the construction of numerous industrial buildings in the creation of jobs for the entire sector of urban and rural population. With the fall of the Iron Curtain, Eastern Europe and implicitly Romania enters into an alert construction process (rather than reconstruction) under the influence of westernization and globalization, emphasizing the principles of mass consumption. Most buildings built after 1989 in Romania are office buildings or shopping malls, and these investments went in parallel with a very high level of abandonment of the industrial spaces that functioned during the Ceausescu regime.
The extremely serious situation of these abandoned buildings can not be solved in a political and economic system based on corruption and consumption, with no or minimal investment, without designing viable projects that can reintegrate these spaces in a natural flow of housing.
jAN Eugen’s project raises a key issue, that of the maximum use of space followed by ignorance and drop-out, due to economic interests. However, this project raises the issue of past history and reporting the need for reforming housing policies. These are related to social, economic and cultural policies, involving aspects of life quality, unemployment, environmental degradation, exploitation and preservation, urban development, tourism efficiency and so on. Fast Eco Building, the former IAUC (Apparatus and Equipment Institute of Research) was opened in 1979, being considered "a spactacular architectural achievement." After 1989 it became private property, the spaces being placed for rent, without repairs and taking maximum advantage of internal equipment and machinery. Currently, the building is abandoned at a rate of 60%. To the history of this place and can be added many others, because our local area is full of buildings eroded by time, which were once like seductive young ladies, but at the same time seduced, and of course, abandoned, in the most classic patriarchal style.
Olivia Niţiş
Organizator: ATELIER 030202
Parteneri: Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO-Adolescenţii, Asociaţia Euro CulturArt Asociaţia Experimental Project
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești
Parteneri media: Agentiadecarte.ro, Radio România Cultural, TATAIA, Cultura, ArtClue, Modernism.ro, Zile şi Nopţi, veiozaarte.ro, revista ARTA, Time Out
