Cafeneaua critică
Miercuri 25 aprilie 2018, orele 19.00-22.00
Galeria Atelier 030202
În urmă cu mai bine de 8 ani, în decembrie 2009, se deschidea în Bucureşti o nouă galerie de arte vizuale, Atelier 030202 – spaţiu de artă contemporană, sub patronajul Asociaţiei Euro CulturArt, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, la parterul clădirii în care funcţionase pînă atunci atelierul de tîmplărie al teatrului (la etaj fiind amenajată Sala Nouă, pentru montări tot „de atelier”, experimentale, „alternative”; numele galeriei a preluat... codul poştal al imobilului!). Sub manageriatul lui Mihai Zgondoiu, Atelier 030202 şi-a asumat de la bun început expunerea artiştilor tineri şi şi-a urmărit cu consecvenţă proiectul. El însuşi un binecunoscut, foarte talentat artist tînăr, Mihai Zgondoiu a ştiut să menţină galeria pe o linie novatoare, contribuind la validarea celor mai valoroşi colegi ai săi din ultimele „valuri” şi la afirmarea altora şi mai tineri, într-un lung şir de expoziţii şi de „happening”-uri incitante, nu de puţine ori entuziasmante. Un prim bilanţ general a fost făcut prin publicarea unui catalog-album publicat în 2016. Acum, Cafeneaua critică descinde la Atelier 030202 pentru o retrospectivă „la zi” a galeriei, pentru o discuţie despre proiect, despre realizări, despre implicaţii şi perspective.
Participă: Mihai Zgondoiu şi Dan Mircea Cipariu (fondatori Euro CulturArt), artişti expozanţi, curatori şi critici de artă.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1994-1998 în Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control, din nou la Club A şi, din martie 2018, la POINT, centru cultural/ „cultural hub”. De asemenea, Cafeneaua critică organizează şi ediţii „în deplasare”, în mijlocul evenimentelor culturale pe care le dezbate.